Oamenii nimanui

Exista o categorie de oameni cu o identitate aproximativa, neclara, cu o viata sub conditia umana, aflati la voia intimplarii si in grija bunului Dumnezeu, denumiti „oamenii strazii”. Traiesc prin gunoaie si se hranesc tot din gunoaie. Pare de necrezut, dar acesti oameni supravietuiesc miraculos din resturi, din ce arunca ceilalti. Sint imuni, realmente, la boli, infectii, microbi , la toti dusmani nevazuti, care fac atita rau celorlalti. Nespalati, flaminzi, haituiti de oameni si de autoritati, merg inainte prin viata cu speranta si cu nelipsita sticla de bautura. Noaptea dorm pe unde nimeresc: prin parcuri, boscheti, canale, scari de bloc, case parasite, etc. Se feresc de adaposturile comunitare ( unde conditiile de trai si mincarea sint mai rele decit cele de pe strada!), preferind sa scormoneasca prin containere dupa alimente, dupa hirtie si dupa PET-uri, pe care le transforma in banuti pentru hrana si bautura. Nu-i sperie nimic, nici rautatea oamenilor, nici amenzile Politiei, nici perspectiva de a fi arestati, fiindca nimeni nu-i vrea. Printre ei sint si tineri ( fete si baieti ) care traiesc impreuna, au copii, necazuri, dar nu renunta pentru nimic in lume la viata aceea libera, neingradita de nimic. Cei mai multi nu cer pomana, muncesc pe brinci de dimineata pina seara tirziu, bazindu-se pe noroc, pe superficialitate oamenilor, care arunca tot felul de lucruri fara discernamint. Cu toata asa-zisa libertate, orasul ( oricare ar fi acesta ) este impartit pe zone, pe tomberoane, dindu-se adesea adevarate razboaie pentru pastrarea sferelor de influenta, mai ales pentru cele din punctele centrale, unde locuiesc oamenii cu stare, unde se arunca cel mai mult. Cu timpul dispar unul dupa altul, fara ca nimeni sa bage de seama (vii sau morti, touna !), pirzindu-se in acel gol existential, care nu face discriminari, ne trateaza pe toti cu aceeasi masura.